Antrenor italian Gigi Simoni a declarat, miercuri, într-o intervenție pentru SkySport24, că fundașul român Cristian Chivu nu merită să mai joace la Internazionale Milano, atât din cauza formei slabe, cât și atitudinii pe care acesta o are față de tehnicianul Rafael Benitez.
„Când un jucător se ceartă cu antrenorul, este mai bine să schimbe echipa. Din punctul meu de vedere, Chivu nu merită să joace, nu numai din cauza modului în care evoluează, ci și pentru atitudinea sa față de Benitez. Totuși, sunt cu toții puțin cam nervoși, chiar și un jucător precum e Lucio”, a spus Simoni, citat de site-ul tuttomercatoweb.com.
Gigi Simoni a apreciat, însă, că în ciuda crizei cu care se confruntă Inter în aceste momente, echipa va reuși să câștige titlul.
Fundașul Cristian Chivu a avut o nouă discuție în contradictoriu cu antrenorul Rafael Benitez, în timpul meciului Tottenham – Internazionale Milano, scor 3-1, din etapa a patra a Grupei A a Ligii Campionilor, a notat Gazzetta dello Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER